miercuri, 1 februarie 2012

Istoria ceaiului

Fie ca alunga o boala, fie ca incalzeste trupul pe timp de iarna sau il racoreste in zilele insorite, fie ca da aroma noptilor intime invaluindu-le in abur sau tine companie prietenilor adunati in jurul mesei la o vorba, ceaiul ramane unul dintre cei mai vechi prieteni ai omului.El este sangele mortii florilor, frunzelor, viata plantelor de dupa moarte. Este un miracol...si nu cred ca exagerez, faptul ca plantele isi conserva cadavrele pentru un timp atat de indelungat...iar noi sorbim existenta, sorbim viul din nefiinta lor. Sftintenia naturii este coplesitoare! De ne-am aminti mai des despre asta...
Ceaiul nu face bine doar fizicului ci si spiritului, nu as putea sa explic de ce, pur si simplu o face.Pentru a observa asta e nevoie doar de putina atentie din partea sorbitorului sau.Ceaiul este elegant,discret, actioneaza cu tact,lent dar sigur! Are nevoie doar de putina rabdare.Si pentru ca notiunea de rabdare ar putea ascunde  chiar ideea neplacerii de a astepta, de a acorda timp... nu ar fi in zadar.A alege sa inspiri dimineata aburii unui ceai fierbinte in loc de cafeaua tare ambalata in fumul unei tigari, ar putea insemna multi ani de viata in plus.Lucruri atat de simple...de o importanta infinita !
Am cules cateva imagini care fac trimitere la rafinamentul din jurul ceaiului si am sterpelit un scurt text care spune cate ceva despre isoria lui.Ar merita un eseu in adevaratul sens al cuvantului, o carte in care sa fie prezentate nu doar metodele de preparare,soiurile si afectiunile pe care le combate ,totul exprimat intr-un mod obiectiv, ci o carte in care sa-i fie contemplat suflul, imbratisarea magicului din vaporul pictat cu arome imbietoare... parca perestinate vindecarii emotiilor noastre hapsane.


Scurt istoric :

Adevar sau legenda?
Legenda spune ca primul ceai s-a preparat din intamplare in anul 2700 I.C., pe vremea imparatului chinez SHEN NUNG ( 2737-2697 î.C. )
Acesta obisnuia sa bea apa fiarta, de teama imbolnavirii, si permanent in bucatarie fierbea un vas cu apa. Intr-o zi, un vant starnit din senin a aruncat frunze si crengute de pe lemnele asezate sub fereastra bucatariei, direct in vasul cu apa fiarta, schimbandu-i culoarea. In acelasi timp o aroma puternica a umplut bucataria. Licoarea astfel obtinuta a fost apreciata de imparat, bineinteles dupa ce a trecut „testul” bucatarilor.

Ceaiul si Japonezii
Multa vreme ceaiul a fost bautura folosita numai de calugarii budisti chinezi, ca fortifiant în lungile ore de rugaciuni si meditatii. In timp ceaiul a patruns si in Japonia adus de calugarii care se intorceau din China de la studii si a cuprins toate aspectele vietii cotidiene, de la jocurile erotice pâna la arta sinuciderii. În jurul anului 1200 , în Uji, localitate din vecinatatea orasului Kyoto, un calugar a realizat prima gradina botanica din lume unde cultiva, printre alte plante, si ceai, frunzele constituind baza pentru licoarea preparata prin infuzie si servita ca o bautura revigoranta în templu. Vizitatorii si prietenii budisti - calugari din alte manastiri - care doreau sa învete cultivarea ceaiului, primeau la plecare seminte si lastari.

Ceaiul ajunge în Europa
Cu toate ca portughezii au fost primii care au ajuns in China reusind ca dupa 40 de ani de comert infloritor cu matasuri,mirodenii, cafea si bauturi exotice sa fondeze portul Macao, comerciantii olandezi sunt totusi cei care în anul 1610 aduc ceaiul în Europa.În 1636 ajunge în Franta, în 1638 în Rusia, în 1650 în Anglia si în 1657 în Germania.
Ceaiul era totusi cunoscut cu mult inainte, din scrierile istoricilor vremii. O descriere amanuntita a ceaiului si a ceremonialului servirii lui gasim in jurnalul de calatorie al unui iezuit portughez, care tocmai sosise din Macao: "Când o persoana vine la o alta persoana în vizita, obiceiul este de a aduce o bautura pe nume CH'A, care e amara si rosie".. Olandezii nu numai ca au adus pentru prima oara ceaiul în Europa, dar au si popularizat numele, nume care se foloseste si astazi. Primul transport a fost livrat din Java, iar numele ceaiului a fost adoptat din dialectul AMOY care se pronunta T'e ( TAY în chineza ). Portughezii, pe de alta parte, au pastrat denumirea cantoniana CHA, folosita pâna astazi în multe tari, printre care si în limba româna. Tarile vest europene, în care si olandezii care au promovat ceaiul, au folosit denumirea TAY care, derivata în propriile limbi, a ajuns: TEE, TEA, etc.
America sau Ceaiul cu gheata
În 1904 Statele Unite erau pregatite sa arata lumii dezvoltarea lor economica.. Expozanti din lumea întreaga si-au adus produsele la primul Târg International al Americii care a avut loc la St.Louis . Unul dintre acestia a fost Richard Blechynden, proprietar al unei plantatii de ceai. Initial el a dorit sa împarta vizitatorilor câte un ceai fierbinte. Dar, datorita caldurii, nimeni nu era interesat. Pentru a-si salva investitia, a mai facut o incercare de a capta „atentia” publicului, aruncand în ceaiul preparat si servit vizitatorilor cate un cub de gheata. Asa a fost inventat ICE TEA-ul care in scurt timp a devenit una dintre cele mai profitabile afaceri.
Patru ani mai târziu, Thomas Sullivan din New York, a dezvoltat conceptul de pliculet de ceai ( tea bag ). Fiind un comerciant de ceai, el ambala cu mare grija mostrele de ceai pe care le trimitea beneficiarilor. A realizat oportunitatea afacerii, când a vazut ca restaurantele prepara ceaiul cu tot cu ambalaj, pentru a nu imprastia frunzele de ceai prin bucatarie.












Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu